Tot înainte – Onward (2020)

Povestea Tot înainte – Onward îl are în prim-plan pe Ian, un elf al cărui tată a murit înainte ca el să se nască. Nesigur pe el și introvertit, Ian tânjește să fie încrezător și puternic și trăiește cu impresia că ar fi avut ambele calități dacă ar fi crescut alături de tatăl său. Ian are un frate mai mare, sălbatic și cam haotic, pe nume Barley, care e o sursă constantă de probleme pentru Ian. Barley vrea să îl învețe pe fratele său mai mic câte ceva despre viață, dar Ian nu e sigur că el chiar știe despre ce vorbește.

Ian se trezește, la împlinirea vârstei de 16 ani, că vrea – mai mult ca oricând – sa fie mai bun și mai îndrăzneț, așa cum își imagina că a fost tatăl lui. Și atunci când mama le oferă băieților un dar lăsat moștenire de tatăl defunct, Barley intră imediat în joc, mai ales că este un mare fan al istoriei lumii lor și al ideii de magie.

Însă vraja nu merge așa cum ar fi trebuit și băieții distrug piatra până să fie încheiat procesul. Nu reușesc să recheme decât picioarele tatălui lor, care sunt foarte vii și mișcătoare. Și mai au doar 24 de ore să găsească o altă piatră prețioasă și să îl readucă cu totul la viață, altfel pierd unica șansă de a-l cunoaște…

Cu ajutorul multiubitei furgonete a lui Barley, numită Guinevere, frații pornesc într-o aventură memorabilă care este și un test al legăturii dintre ei.

Tot înainte - Onward (2020) Online Subtitrat in Romana


Regia: Dan Scanlon
Actori: Tom Holland, Chris Pratt, Julia Louis-Dreyfus
An: Filme Online 2020
Gen: Animatie, Aventura, Comedie
IMDB: 7.7


Onward (2020) Online Subtitrat


Trailer


Review Onward (2020)

Povestea din animaţia Tot înainte – Onward este a fraților Ian și Barley. Ian Lightfoot este mezinul, un elf nesigur pe el, de 16 ani, care tânjește după prezența tatălui pe care nu a avut ocazia să îl cunoască. Ian tânjește să fie încrezător și puternic și trăiește cu impresia că ar fi avut ambele calități dacă ar fi crescut alături de tatăl său. Barley este fratele cel mare, cu propria dramă legată de dispariția tatălui, fundalul poveștii fiind de factură magică.

Dincolo de lumea fantastică imaginată și aventura previzibilă a celor doi frați, ceea ce e demn de reținut este mesajul. Filmul Tot înainte – Onward reușește să ne spună atât de multe despre dragostea fraternă, despre pierdere, despre durerea provocată de faptul că nu am reușit la timp să spunem ce aveam de zis celor pe care nu îi vom revedea niciodată… Sunt mesaje cu atâta greutate, spuse prin intermediul unei colorate animații de familie, și a doi adolescenți – unul nesigur pe el, introvertit și altul hiperactiv și trăsnit.

Amândoi fraţii poartă în suflete o durere sfâşietoare. Și chiar dacă finalul nu e de tipul „happily lived ever after”, în mod cert este cathartic pentru personaje și terapeutic pentru spectatori. Factorul dramatic e, așadar, foarte bine construit. Personajul negativ apare abia la final, dar crește mult tensiunea și miza filmului.

Animația ne propune o desfășurare de personaje fantastice – elfi, spiriduși recalcitranți, satiri, ciclopi, centauri, gnomi, troli și alte multe creaturi din mitologie, folclor, fabule și literatură fantastică, mai toate cu elemente de umanitate.

Povestea Tot înainte – Onward e plasată într-un moment din timp în care magia a dispărut din lume – e aproape uitată. Așa că redescoperirea ei de către cei doi frați protagoniști e surpriza mult așteptată de spectatori.

Ce surprinde este că protagoniștilor, deși sunt elfi, nu le e exploatată această trăsătură magică în niciun fel, ei acționând ca niște adolescenți obișnuiți, umani. Spiridușii din animație, pe de altă parte, își redescoperă în această lume capacitatea de a zbura, demult uitată.

Povestea Tot înainte – Onward se dezamorsează atunci când mama le oferă celor doi frați un dar lăsat moștenire de tatăl defunct – o scrisoare, cu o vrajă misterioasă, o piatră magică și un toiag pentru vrăji. Barley intră imediat în joc, mai ales că este un mare fan al istoriei lumii lor și al ideii de magie. Însă vraja nu merge așa cum ar fi trebuit și băieții distrug piatra până să fie încheiat procesul. Nu reușesc să recheme decât picioarele tatălui lor, care sunt foarte vii și mișcătoare. Și mai au doar 24 de ore să găsească o altă piatră prețioasă și să îl readucă cu totul la viață, altfel pierd unica șansă de a-l cunoaște…

În original, personajelor le dau glas Tom Holland, care îi dă viață lui Ian Lightfoot și Chris Pratt, care îi împrumută vocea lui Barley Lightfoot. Julia Louis-Dreyfus îi dă voce mamei celor doi, Laurel Lightfoot, iar Octavia Spencer lui Manticore, o fostă luptătoare care și-a pierdut spiritul combativ.