Stapânul inelelor Cele doua turnuri (2002)

Stapânul inelelor Cele doua turnuri este filmul central al lui Peter Jackson din trilogie. O aventură a binelui împotriva răului plasată într-un timp al incertitudinilor, în ținutul Pământurilor de Mijloc. A cărui premieră mondiala avut loc în 18 decembrie 2002.

Trilogia reprezintă o realizare fără precedent, cele trei filme The Lord of the Rings The Two Towers – Stapânul inelelor Cele doua turnuri au fost realizate simultan în timpul unui an si jumătate de productie. Primul film din trilogie, “Stăpânul Inelelor: Frăția Inelului”, a fost lansat în 19 decembrie 2001. Si a realizat peste 860 de milioane de dolari în întreaga lume. Filmul a fost nominalizat la 13 premii Oscar, mai mult decât oricare film lansat în acel an. Si a câștigat patru premii Oscar, incluzând premiul pentru “cele mai bune efecte vizuale”.

La sfârșitul părții întâi, datorită morții lui Boromir (Sean Bean) și căderii lui Gandalf într-o grotă din Khazad, membrii frătiei sunt forțați să se despartă. “Stăpânul Inelelor: Cele două turnuri”, începe pe dealurile din Emyn Muil, unde hobbitul rătăcit, Frodo (Elijah Wood) și Sam (Sean Astin) descoperă că au fost urmăriți de misteriosul Gollum (Andy Serkis). O creatură abilă care era el însuși atras de Inel, Gollum promite să-i conducă la Porțile Negre din Mordor, dacă ei îl vor elibera.

Stapânul inelelor Cele doua turnuri (2002) Online Subtitrat


Titlu original: The Lord of the Rings The Two Towers
Regia: Peter Jackson
Actori: Elijah Wood, Ian McKellen, Viggo Mortensen
Anul: 2002
Gen: Aventura, Drama, Fantezie
IMDB: 8.7


Stapânul inelelor Cele doua turnuri (2002) Online Subtitrat


Trailer