Riviera (2017)
Pe scurt, serialul Riviera (2017) online subtitrat o are în prim plan pe Georgina Clios (Julia Stiles), o curatoare de artă a cărei viață este complet dată peste cap în momentul în care soțul său milionar, Constantine Clios (Anthony LaPaglia), moare într-un accident cu iahtul. Georgina ajunge astfel prinsă într-un vârtej de intrigi și minciuni, încercând să facă tot posibilul să afle adevărul legat de moartea lui Constantine.
Riviera este inspirat de una dintre ideile lui Paul McGuiness, fostul manager al trupei U2, care, după o vacanță în sudul Franței, s-a gândit să exploreze această poveste a milionarilor care merg acolo. Acesta l-a cooptat rapid pe scenaristul Neil Jordan (creatorul serialului The Borgias, care a scris și scenariile pentru The End of the Affair și The Crying Game) în echipă, iar la scurt timp, proiectul a fost preluat de televiziunea britanică Sky Atlantic.
Regia: Neil Jordan
Actori: Julia Stiles, Lena Olin, Dimitri Leonidas
An: 2017
Gen: Seriale Online, Drama, Thriller
IMDB: 6.6
Riviera SEZONUL 3 Online Subtitrat:
S03E01
S03E02
S03E03
S03E04
S03E05
S03E06
S03E07
S03E08