Managerul nopţii – The Night Manager (2016)

Managerul nopţii – The Night Manager înglobează dragostea, pierderea şi răzbunarea într-o poveste încâlcită a criminalităţii moderne.

Mini-seria urmărește aventurile lui Jonathan Price, un soldat britanic ce devine managerul de noapte al unui hotel luxos. Pine ajunge astfel să o întâlnească pe Sophie, de origine franco-arabă, o cunoscută a lui Richard Onslow Roper, un dealer de arme care a activat pe piața neagră de armament și a câștigat astfel o avere colosală.

Dar Sophie este ucisă, iar Pine, mânat de răzbunare, devine agentul unei operațiuni secrete de prindere a lui Roper.

Jonathan Pine este un fost soldat, care a luptat în Irak, iar acum trăieşte retras ca paznic de noapte al unui hotel. Conştiinţa unui om care s-a auto-exilat, a unui introvertit, a unei persoane care se fereşte de încurcături, este perforată atunci când dezvăluie documente confidenţiale care i s-au încredinţat de către un oaspete din hotel, ce sfârşeşte cu moartea acestuia. Ceea ce începe ca o căutare a ispăşirii, sfârşeşte ca o căutare a propriului său suflet, atunci când intră în sanctuarul interior al lui Richard Roper şi pătrunde în cotloanele umbrite al lumii acestuia.


Regia: Susanne Bier
Actori: Tom Hollander, Tom Hiddleston, Olivia Colman, Hugh Laurie, Elizabeth Debicki
Anul: 2016
Gen: Crima, Drama, Mister, Seriale Online
Durata: 60 minute
IMDB: 8.2


The Night Manager SEZONUL 1 Online Subtitrat:

S01E01

S01E02

S01E03

S01E04

S01E05

S01E06