Eroul scăpat din Infern – Hellboy (2004)

Născut în flăcările iadului acum 60 de ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Eroul scăpat din Infern – Hellboy (Ron Perlman) a fost adus pe Pământ de către un nebun malefic, Grigori Rasputin (Karel Roden), pentru a dezlănțui forțele răului.

Desemnat prezicător al Apocalipsei, Hellboy a fost salvat de Forțele Aliate conduse de profesorul Broom (John Hurt), fondator al B.C.A.F.P. clandestin (Biroul de Cercetare și Apărare Împotriva Fenomenelor Paranormale), care l-a crescut ca pe un fiu, dezvoltându-i darurile paranormale extraordinare. În ciuda originilor sale întunecate, Hellboy devine un campion al binelui, luptând împotriva forțelor malefice care amenință lumea noastră.

La B.C.A.F.P., Hellboy devine parte a unei familii neobișnuite care îi include pe telepaticul “Mer-Man” Abe Sapien (Doug Jones) și Liz Sherman (Selma Blair), care este pirokinetică. Ascunși de însăși societatea pe care trebuie să o protejeze, ei reprezintă linia întâi în lupta cu Rasputin – care încearcă să îl aducă pe Hellboy din nou de partea răului și să se folosească de puterile lui pentru a ajunge la Armageddon.


Regia: Guillermo del Toro
Actori: Ron Perlman, Doug Jones, Selma Blair
Anul: 2004
Gen: Fantezie, Groaza, Actiune
IMDB: 6.9


Hellboy (2004) Online Subtitrat


Trailer